Coachingul exista de mult timp, dar până recent a fost limitat la zona sportului de performanță. Dar este probabil greșit să ne imaginăm personal coaching-ul sau life-coaching-ul în aceeași notă în care înțelegem coachingul din sportul de performanță.
Ce este coachingul?
Spre deosebire de coaching-ul din sport, un life coach nu trebuie să îți spună ce trebuie să faci. Un coach va explora anumite zone din viața ta și te va ajuta să identifici zonele în care dorești să acționezi pentru o schimbare sau îmbunătățire. El este acolo pentru a te ajuta să deblochezi resursele interne care te vor ajuta să faci singur pașii necesari, indiferent de situația în care te aflii. Fie că îți cauți menirea, calea pentru a ajunge acolo, nu ai planul, îți lipsesc instrumentele, nu ai concentrare, ești blocat sau orice altă situație descrisă mai sus.
Coaching-ul este procesul prin care ești ghidat spre a atinge fericire sau performanță în viața ta, folosind resursele la dispoziția ta, dobândind noi resurse, urmând un plan și păstrându-ți focusul.
Coach-ul e un fel de expert?
Așa cum în sport antrenorii buni nu sunt neapărat jucatori excepționali sau foști jucători excepționali (deși mulți jucători excepționali devin antrenori buni) nici life coach-ul pe care îl alegi nu trebuie să fie un om mai bun ca tine. Rolul lui nu este acela de a-ți arăta cum se face, el nu trebuie să te inspire prin puterea exemplului, pentru că nu e un team-leader. Rolul coach-ului este acela de a te ajuta pe tine să fii așa cum vrei să fii, oricare ar fi lucrul acela.
Făra a nega ce tocmai am spus mai sus, trebuie menționat că sunt și cei care cred că este important ca un coach să aibă niște noțiuni elementare în domeniul în care asigură coaching și că este mai bine ca acesta să fie o persoană împlinită. Cu alte cuvinte, dacă obiectivul tău este să te lași de fumat, unii vor spune că un coach fumător nu te poate ajuta și că un coach care a reușit ceea ce îți propui tu este mai indicat. Părerile sunt împărțite, dar ce este clar este că multor oameni le este mai ușor să atingă anumite obiective (precum lăsatul de fumat din exemplul anterior) dacă au parte de aportul unui coach.
Deci coach-ul nu trebuie neapărat să fie un expert în domeniul în care ai tu nevoie de asistență, fie că este vorba de viața personală sau cea profesională. El trebuie să fie un expert în comunicare, un om empatic și care să poată înțelege nevoile tale și care să te poată pune și păstra pe drumul cel bun.
Cum se derulează coaching-ul?
Fie că este vorba de întâlniri în persoană sau virtuale (prin Skype, telefon sau alt mod de comunicare la distanță) coaching-ul este aproape mereu compus din sesiuni. Rareori un coach poate ajuta un client să își atingă un anumit obiectiv de la o primă întâlnire. Un astfel de coaching se numește intervenție strategică și este foarte rar întâlnit pentru că de cele mai multe ori este nevoie de un efort susținut. De regula, sesiunile sunt săptămânale sau la un alt interval de timp stabilit de la început. Numărul sesiunilor de coaching variază mult (de la cei care fac 4-5 sesiuni la cei care fac coaching pe termen nelimitat) Totul depinde de obiectivul pe care dorești să îl atingi și dacă după ce îl atingi dorești să te oprești sau să mergi mai departe.
Adesea, în prima sesiune de coaching, vei fi rugat să vorbești despre idealul tău în viață, despre cum crezi că ar putea să arate viața ta în anumite zone importante. Scopul este acela de a evalua situația ta actuală, raportat nu la un standard abstract ci la ce ți-ai dori tu să se întâmple. Sunt trecute în revistă nu doar obiectivele și situația actuală ci și posibilele blocaje, provocări sau limitări. Apoi veți stabili împreuna obiective, un pas foarte important pe întreaga durată a coaching-ului. Desigur, un coach bun te va ajuta mereu să îți stabilești obiective masurabile, realiste, care să nu contravină valorilor tale, care să fie exprimate pozitiv și care să fie încadrate în timp. Nu este tocmai SMART-ul cu care ești probabil obișnuit, dare sunt obiectivele care dau rezultate în coaching.
Apoi, coach-ul te va ajuta să faci un plan de acțiune și să dezvolți o strategie de schimbare. Este un pas deosebit de provocator care câteodată chiar necesită schimbari spectaculoase în modul în care ne vedem existența, relațiile pe care le avem cu alții și cu noi înșine. Este provocator pentru că adesea nu ne este ușor să stăm deoparte și să ne analizăm și să ne evaluăm iar căteodată aflăm lucruri pozitive, câteodată nu.
Apoi, te vei uita la situația ta, la ce resurse ai la dispoziție și la ce poți face. Daca nu ai resursele necesare – și deseori acesta este cazul- ce poți face pentru a le obține. În acest punct, coach-ul poate fi de real ajutor, ajutându-te să descoperi acele căi prin care poți avea resursele necesare. Și apoi depinde de tine să implementezi pașii și să rămâi consecvent obiectivului tău. Și aici, rolul coach-ului tău este foarte important pentru a te menține pe calea cea bună.
Și atât?
Nu neapărat. De multe ori, chiar după ce ai început să implementezi acei pași care teoretic te vor duce acolo unde îți dorești, coach-ul te poate ajuta în continuare. Fie pentru a te ajuta să corectezi pe parcurs, fie pentru a te motiva și a te ajuta să rămâi concentrat pe fiecare pas în parte.
Exact așa cum și jucătorii care știu exact ce trebuie să facă pe terenul de joc în fiecare moment au nevoie de un antrenor care să îi ghideze, să îi încurajeze și să îi ajute să își mențină focus-ul.
Lasă un răspuns